Ponturi Pariuri Tenis Bianca Andreescu vs Aryna Sabalenka
În turul 2 de la Stuttgart avem partida dintre Aryna Sabalenka și Bianca Andreescu, partidă pentru care am pregătit un pont cu șanse bune de reușită.
Bianca Andreescu a revenit cu o victorie după aproape 6 luni de pauză, trecând în primul tur de reprezentanta gazdelor, Jule Niemeier. Campioană la US Open în 2019, jucătoarea canadiană de origine română a trecut prin momente dificile atât din punct de vedere fizic cât și psihic, jucând foarte puțin în ultimii ani. De altfel, ea a ajuns până pe locul 121 WTA. Pe zgură, Bianca are doar 5 partide disputate în ultimii 3 ani, astfel că ritmul său nu are cum sa fie la cel mai înalt nivel.
Aryna Sabalenka este una dintre cele mai bune jucătoare din circuitul feminin, locul 4 mondial și câștigătoare a numai puțin de 10 trofee WTA până la vârsta de 23 de ani. Anul 2021 a fost cel mai bun al carierei, cu semifinale la Wimbledon și US Open, titluri la Madrid și Abu Dhabi și finală chiar aici, la Stuttgart. Aryna are unul dintre cele mai bune servicii din circuit, fiind recunoscută pentru faptul că trimite mulți ași, lovind mingiile extrem de puternic.
Chiar daca nici ea nu este în cea mai bună formă, o văd pe Sabalenka mare favorită în fața unei sportive care nu a mai evoluat de peste jumătate de an . Sportiva din Belarus este extrem de solidă și nu o văd pe Bianca cu prea multe șanse pe retur. Merg pe o victorie cu handicap -2.5 game-uri.
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 5000 de RON Bonus reprezentând 150% din prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICINu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Testare adaugare articol pe site
Pariuri fără risc și 100% BONUS la primele trei depuneri pe MaxBet
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
