Ponturi Pariuri Fotbal Delta Tulcea vs Progresul Spartac
Delta Tulcea este una din cele mai slabe echipe din seria a doua din Liga a 3-a, iar ca să înțelegeți cât de low-level a ajuns această echipă, trebuie să înțelegeți că Victoria Traian, lanterna roșie a seriei, tocmai a reușit prima victorie din acest sezon chiar împotriva Deltei Tulcea, până atunci având 21 de înfrângeri din 21 de meciuri disputate!
Progresul Spartac merge braț la braț cu Farul în lupta pentru promovare, iar victoria de astăzi nu cred că poate fi pusă la îndoială vreo secundă. Singura problemă care se poate pune este cea a scorului, dar cum apărarea gazdelor este una destul de generoasă, înregistrând înfrângeri cu 0-5 (Slobozia) sau 0-6 (Farul) pe propriul teren, mă aștept ca și azi să fie un galop de sănătate al bucureștenilor. Eu am urmărit această formație când a pierdut 7-1 la Voluntari II și 4-0 la FCSB II și credeți-mă că mi-a fost de-ajuns.
Astfel, voi lua cu încredere linia de over 3.5 goluri disponibilă încă la o cotă de 2.00 în Betano!
Am jucat acest pariu la BETANO!
Deschide un cont ACUM și ai până la 5000 de RON Bonus reprezentând 150% din prima ta depunere!
ÎNCASEAZĂ bonusurile AICINu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Testare adaugare articol pe site
Pariuri fără risc și 100% BONUS la primele trei depuneri pe MaxBet
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
