Biletul Zilei format din 3 meciuri la cota 3.02
Alexander Zverev e deja o certitudine în circuitul ATP, e considerat printre favoriții la câștigarea Australian Open, iar bookmakerii nu-i acordă nicio șansă la o mare surpriză contra britanicului de origine slovenă Aljaz Bedene. De aceea, linia de handicap e exagerat de mare pentru un prim tur la o competiție majoră, iar faptul că Sascha are obiceiul de a rămâne dator în astfel de turnee e cunoscut pentru toată lumea. Aștept un low start de la Zverev și un meci decent pentru Bedene.
Oarecum în situația lui Zverev, Karolina Pliskova dă peste o compatrioată, Muchova, care promite multe, dar care, cu siguranță, va fi marcată de un prim meci mare la un turneu de asemenea anvergură. Karo e în formă, a câștigat la Brisbane, de aceea cred că riscul e unul destul de mic, mai ales în condițiile în care serviciul și jocul de forță o vor ajuta în momentele importante.
În final, Jack Sock a avut noroc la tragerea la sorți și a dat peste Alex Bolt, un stângaci din Australia pentru care partidele cu miză mare, pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam, reprezintă, încă, o necunoscută. E diferență mare de nivel între cei doi, Sock e jucătorul cu arme importante pe suprafață rapidă, deci nici aici nu cred că e loc pentru surpriză.
Am jucat acest pariu la UNIBET!
Deschide un cont ACUM și primești un PARIU FĂRĂ RISC de 500 de Lei!
Obține AICI bonusul UnibetNu rata cele mai tari promoții!
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
Oferte exclusive la case de pariuri
Testare adaugare articol pe site
Pariuri fără risc și 100% BONUS la primele trei depuneri pe MaxBet
Oferte active la operatori licențiați
Vezi câteva dintre promoțiile active la case de pariuri licențiate și alege oferta care te interesează.
